Astăzi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunțat două hotărâri de cameră privind libertatea religioasă în temeiul articolului 9 din Convenția europeană a drepturilor omului (CEDO) și tratamentul de către autoritățile române a persoanelor încarcerate.
În cazul Saran împotriva României (cererea nr. 65993/16), CEDO a constatat în unanimitate o încălcare a articolului 9 din CEDO ca urmare a refuzului de către două închisori române de a oferi prizonierului mese care să fie compatibile cu credințele islamice ale prizonierului. Curtea, cu sediul la Strasbourg, a considerat că „autoritățile naționale nu au reușit să stabilească un echilibru echitabil între interesele închisorii, cele ale celorlalți deținuți și interesele individuale ale deținutului în cauză” . A ținut cont în special de faptul că reclamantul a primit mese compatibile cu religia sa în alte închisori românești, subliniind că această circumstanță sugerează că sistemul penitenciar românesc era capabil să accepte astfel de cereri.
Un cetăţean moldovean, Ion Saran, domiciliat în România, la Braşov, a fost deţinut între anii 2016 şi 2018 în cinci închisori din România (Botoşani, Codlea, Deva, Iaşi şi Miercurea-Ciuc)
În cazul Neagu împotriva României (cererea nr. 21969/15), CEDO a concluzionat cu majoritate că articolul 9 din CEDO a fost încălcat de autoritățile române, atunci când au refuzat să ofere reclamantului mâncare fără carne de porc. Un deținut care s-a convertit la Islam în timp ce era în detenție, iar în lipsa unei dovezi din partea sa care să ateste că a aderat la această religie. CEDO a remarcat în mod expres în acest sens că „dispozițiile introdusce prin ordin al Ministerului Justiției din România care impun dovezi scrise ale unei schimbări de religie care au loc în cursul detenției nu erau proporționale” .
„Obligația de a furniza un act care confirmă apartenența religioasă în momentul unei schimbări ulterioare a confesiunii nu poate fi considerată ca fiind nerezonabilă în sine, atâta timp cât situațiile individuale pot fi luate în considerare. (…)
Curtea observă de la bun început că libertatea de a-și schimba religia sau credința este garantată în mod expres de articolul 9 al Convenției. Apoi observă că obligația menționată în Decretul nr. 1072/2013 se referă doar la conversia religioasă care are loc în timpul detenției, în toate celelalte cazuri, deținuții își pot declara apartenența religioasă printr-o simplă declarație de onoare.
Observă că Decretul nr. 1072/2013 a introdus o distincție între declarația inițială, pe care deținutul o poate face în mod liber și fără formalități speciale în momentul încarcerării sale, și schimbarea religiei, care a avut loc în timpul detenție, pe care deținutul trebuie să o dovedească printr-un document din noua religie. În opinia Curții, o astfel de reglementare cu o cerință strictă privind dovada apartenenței la un anumit cult depășește nivelul de justificare care ar putea fi necesar cu privire la o credință autentică (a se vedea, dimpotrivă, Dyagilev, citat mai sus, § 62 ). Acest lucru este cu atât mai adevărat într-un caz în care, ca și aici, există libertatea inițială pentru un deținut de a declara religia fără nici o dovadă necesară”.
Hotărâre CEDO, Neagu vs România
Reclamantul, Dănuţ Neagu, a executat o pedeapsă cu închisoarea între anii 2009 şi 2017 în mai multe penitenciare din România.
În verdictul său, CEDO a stabilit că autorităţile române au încălcat în ambele cazuri Articolul 9 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (privind libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie) şi a dispus plata către cei doi reclamanţi a unei despăgubiri de 5.000 de euro pentru fiecare şi 215 euro alte cheltuieli pentru reclamantul Dănuţ Neagu.